Arhivele etichetei: cariera in UE

Juriști-lingviști (AD)

Juriștii-lingviști se asigură că toate noile acte legislative au același sens în fiecare limbă a UE. Aceștia trebuie să poată discerne cu exactitate ceea ce intenționează să transmită legislația UE și să reflecte fidel intenția respectivă în propria limbă maternă.

Juriștii-lingviști sunt recrutați ca administratori la nivelul AD7 și sunt considerați specialiști, deoarece trebuie să aibă o diplomă de licență în drept.

Procedura de selecție pentru juriști-lingviști se concentrează pe expertiza juridică a candidatului, cunoștințele de limbă și abilitățile de traducere, precum și pe competențele de bază necesare tuturor funcționarilor UE. Postul necesită juriști capabili, cu abilități lingvistice deosebite, care au experiență în redactarea sau traducerea, verificarea sau revizuirea textelor juridice.

Administratori (AD generaliști)

Rolul general al administratorilor este de a sprijini factorii de decizie în îndeplinirea misiunii instituției sau a organismului în care lucrează. Dacă sunteți angajat ca administrator, veți fi, în general, implicat în elaborarea de politici, punerea în aplicare a legislației UE, activități de analiză și consiliere. Politicile sectoriale vizate includ administrația, dreptul, finanțele, economia, comunicațiile și știința. Ați putea fi un expert în domeniul comercial, un jurist care se ocupă de cazuri în domeniul concurenței sau un auditor care verifică bugetul UE.

Pentru a candida la un concurs de Administrator, trebuie să aveți o diplomă de licență universitară eliberată pe baza a minimum 3 ani de studiu. De asemenea, pot fi necesare calificări suplimentare în funcție de gradul competiției AD.

O carieră de administrator se întinde de la gradul AD5 la AD 16. AD 5 este gradul la care absolvenții încep de obicei cariera lor ca Administratori în instituțiile europene. Administratorii recrutați la acest grad pot desfășura – sub supraveghere – trei tipuri principale de activitate în instituții: formularea de politici, activitate operațională și gestionarea resurselor.

Selecția și recrutarea pot fi, de asemenea, organizate pentru gradele AD 6 / AD 7 pe mai multe posturi de specialitate. În acest caz, este necesară o experiență relevantă de câțiva ani.

AD 9-AD 12 sunt poziții de middle-management. Pentru selecția / recrutarea la aceste grade este necesară experiență anterioară de management.