Educația și formarea sunt domenii cheie de acțiune ale Programului ERASMUS+.
Obiective specifice
În domeniul educației și formării programul urmărește următoarele obiective specifice:
- să îmbunătățească nivelul competențelor și aptitudinilor cheie în ceea ce privește, în special, relevanța acestora pentru piața forței de muncă și contribuția la o societate coezivă;
- să favorizeze îmbunătățiri calitative, inovarea, excelența și internaționalizarea la nivelul instituțiilor de educație și formare;
- să promoveze apariția unui spațiu european al învățării pe tot parcursul vieții și să crească nivelul de conștientizare cu privire la acesta, să completeze reforma politicilor la nivel național și să sprijine modernizarea sistemelor de educație și de formare;
- să consolideze dimensiunea internațională a educației și a formării, în special prin cooperarea dintre instituțiile din Uniune și cele din țările partenere în domeniul educației și formării profesionale) și în cel al învățământului superior;
- să îmbunătățească predarea și învățarea limbilor și să promoveze larga diversitate lingvistică a Uniunii și conștientizarea dimensiunii interculturale;
- să promoveze excelența privind activitățile de predare și cercetare în domeniul integrării europene, prin activitățile Jean Monnet la nivel mondial.
Acțiuni ale programului
În domeniul educației și formării, programul își urmărește obiectivele prin următoarele tipuri de acțiuni:
- mobilitatea persoanelor în scopul învățării;
- cooperarea pentru inovare și schimbul de bune practici;
- sprijin pentru reformarea politicilor.
1. Mobilitatea persoanelor în scopul învățării
Acțiunea de mobilitate a persoanelor sprijină următoarele activități în țările din program:
- mobilitatea studenților din toate ciclurile învățământului superior și a cursanților, ucenicilor și elevilor din învățământul și formarea profesionale.
- mobilitatea personalului, în țările din program.
2. Cooperarea pentru inovare și schimb de bune practici
Cooperarea pentru inovare și schimbul de bune practici sprijină:
1. |
parteneriatele strategice între organizațiile și/sau instituțiile implicate în educație și formare sau în alte sectoare relevante, care au drept scop elaborarea și transpunerea în practică a inițiative comune și promovarea învățării reciproce și a schimburilor de experiență; |
2. |
parteneriatele între sectorul ocupațional și instituțiile de educație și formare, sub formă de:
|
3. |
platformele informatice de sprijin din toate sectoarele educației și formării, inclusiv, în special, eTwinning, care permit învățarea reciprocă, mobilitatea virtuală, schimbul de bune practici și deschiderea accesului pentru participanții din țările din vecinătate. |
3. Sprijin pentru reformarea politicilor
Sprijinul pentru reforma politicilor include activitățile inițiate la nivelul Uniunii legate de:
1. |
punerea în aplicare a agendei politice a Uniunii privind educația și formarea în contextul MDC (metoda deschisă de coordonare), precum și cele legate de procesele de la Bologna și Copenhaga; |
2. |
punerea în aplicare, în țările din program, a instrumentelor de transparență și recunoaștere ale Uniunii, în special
|
3. |
dialogul politic cu părți interesate relevante din Europa în domeniul educației și formării; |
4. |
NARIC, rețelele Eurydice și Eurodesk, și centrele naționale Europass. |
Activitățile Jean Monnet
Activitățile Jean Monnet au drept scop:
- să promoveze predarea și cercetarea privind integrarea europeană la nivel mondial în rândul specialiștilor universitari, al cursanților și al cetățenilor;
- să sprijine activitățile instituțiilor academice sau ale asociațiilor active în domeniul studiilor de integrarea europeană și să sprijine eticheta Jean Monnet pentru excelență;
- să sprijine instituții care urmăresc un obiectiv de interes european:
- să promoveze dezbaterea politică și schimburile între lumea academică și factorii de decizie privind prioritățile politice ale Uniunii.
Informații detaliate asupra Programului, inclusiv asupra cererilor de propuneri de proiecte sunt disponibile pa pagina web a Agenției Executive pentru Educație, Audiovizual și Cultură (EACEA).