Arhivele categoriei: Carieră în UE

Inițiativa pentru Europa

Pe 26 septembrie 2017, Emmanuel Macron, președintele Franței, a ținut la Universitatea Sorbona, un discurs intitulat ”Inițiativa pentru Europa – O Europă suverană, unită, democratică”.

Discursul original poate fi accesat pe Facebook și Twitter.

M-am ”hazardat” la traducerea integrală a acestui discurs (această postare) pentru că ”Inițiativa pentru Europa” pare să jaloneze viitorul Uniunii Europene din care România face parte de la 1 ianuarie 2007.

Discursul lui Emmanuel Macron pentru o Europă suverană, unită, democratică

Am venit să vă vorbesc despre Europa. ”Din nou”, vor spune unii.  Vor trebui să se obișnuiască pentru că voi continua. Pentru că aceasta este lupta noastră, istoria noastră, identitatea noastră, orizontul nostru, ceea ce ne protejează și ne oferă un viitor.

”Chiar acum? E necesar?”, vor spune alții. Pentru că pentru ei nu e niciodată un moment bun pentru a vorbi de Europa. Întotdeauna e prea devreme sau deja prea târziu. Ei s-au obișnuit cu abordări tactice. E mult mai simplu să nu explici niciodată unde vrei să ajungi, sau unde vrem să ne conducem popoarele și să nu ai argumente pentru că ai pierdut pur si simplu obiectivul. Și, de fapt, este mult mai confortabil să discuți îndelung în ședințe despre instrumente, fără a ști exact unde mergem.

Continuă să citești